10 ani..

Oh well, am facut-o si p-asta.Se pare ca au trecut mai bine de zece ani de la terminarea clasei a 8-a...vai, am imbatrnit, ridurile incep sa isi faca aparitia iar firele de par alb din barba deja nu mai sunt considerate norocoase atunci cand sunt in numar mai mare de 20.Mi-aduc aminte cu mare placere de faptul ca la sfarsitul scolii generale, eram aproximativ 42 de elevi..In aceasta seara am fost aproximativ 10. Dar bine totul are un inceput, si cine stie poate la a 'nspea intalnire vom fi macar 20. Bine bine, ati putea spune, dar daca ati fost zece inseamna totusi ceva. Asa este, inseamna mai mult, mult mai mult decat un simplu "ceva". 10 oameni care in acesti ani abia daca si-au vorbit 2 minute adunate, 10 oameni toal diferiti, realizati in mare parte, casatoriti sau viitori viitoare miri/mirese, 10 oameni care si-au adus aminte cu placere de foarte multe momente placute din copilarie...de la colegii care n-au fost prezenti si au facut x sau y prostii, colegii care teoretic erau in catalog dar sa dea dracu daca noi ne aduceam aminte de ei (aviz don'soarei Niculescu...matalutza stai cam prea bine cu memoria pentru varstele noastre inaintate :P ), la profesori care au fost si inca sunt prezenti in vietile elevilor...etc etc etc..
Am aflat cu stupoare ca unul dintre cei mai indragiti profesori pe care i-am avut vreodata, si anume domnul profesor Mierla, de geogra, a parasit minunata noastra lume. Cum sa va zic era o enciclopedie umana, un om de viata si un mare pedagog. Daca acum, la aproape 26 de ani mai stiu ceva geografie apai asta i se datoreaza acestui om in proportie de 100000%. Si acum imi aduc aminte cum striga : "Bogdane (ii scuzam mereu greseala de nume in speranta ca de Paste voi manca un miel) ia zi tu ca tre sa stii.Ce e drept atat eu cat si my little bro, celalalt Dragos, eram preferatii lui. O gramada de prostii, gramada de copilarii, de momente pe care nu o sa le uitam nicicand si care in timp au ajuns sa fie puncte comune intre atatia oameni atat de diferiti...
Anii au trecut, copiii si-au luat zborul usor usor, adolescentii s-au transformat in oameni maturi, cu responsabilitati (bine...unii dintre ei :P ), dar sufletele au ramas tot acolo, in sala de langa cancelarie unde dezinhibati de absolut orice eticheta, ne alergam, ne jucam, radeam si glumeam in ore si cate si mai cate...Nu voi face ca marele Creanga, sa povestesc de matza de langa soba, de Brosteni sau de te miri ce altceva...sunt doar cateva ganduri care la aceasta ora tarzie din noapte ma rascolesc si ma fac sa imi reamintesc cu placere si o oarecare tristete de acei ani minunati..tristete...da..cand poate o lume sa fie mai perfecta (daca se poate spune asa) daca nu atunci cand esti mic, nu stii nimic si nu te intereseaza altceva decat sa te simti bine alaturi de cei din jurul tau?
Am revazut in seara asta o parte din colegii cei mai dragi mie, o parte din acei colegi cu care poate n-am petrecut destul timp la vremea respectiva, dar care acum cand ii revad imi par atat de apropiati si cu care in mod sigur ma voi reintalni cu placere ...sper de data asta nu peste alti 10 ani. Vorba lui Alexandre Dumas (poate au mai zis-o si altii...dar cum sunt fidel cartilor de capa si spada de aici mi-a ramas intiparita in minte) : Se intalneste munte cu munte, daramite om cu om.
Ma bucur ca v-am revazut, ma bucur ca pentru putin timp am retrait o parte din acei ani cu care se vor mai intalni poate doar copiii nostri si sper sa ne revedem cat mai curand.
S-auzim de bine.
Acelasi si neschimbat Dragos N

P.S : Va intrebati oare de ce randurile de mai sus au tenta de scrisoare lacrimogena? Simplu...acest blog, site sau cum vreti sa ii spuneti, va insuma nu numai momentele vesele, nu numai bancurile si glumele hazlii, nu numai intamplarile cu tenta hilara, ci absolut tot ceea ce are cu adevarat importanta pentru mine..Colegi, prieteni, familie, nunti, botezuri..etc etc :)
Daca nu ma insel deviza dirigintei noastre suna cumva in felul urmator : Daca ai castigat, mergi inainte, daca ai pierdut mergi inainte!!! Deci, orice s-ar intampla vom merge inainte si vom privi cu un zambet si uneori poate cu o lacrima melancolica ce parca se sfieste sa isi faca aparitia.
P.S2: Iaca si cateva poze:
V-am pupat