Credeti ca toate povestile ar trebui sa inceapa cu "a fost..".?..nu...este un cliseu sa zicem invechit..gresit..ceea ce a inceput nu se poate termina nicicand..e doar o amagire pe care o traim ca oameni..in spirit insa unii dintre noi, au norocul sa constientizeze ca nu exista niciodata un sfarsit..nu concret..nu palpabil..totul se petrece la nivel afectiv..mental..uatevar..
Ce vreau sa scriu? Nush inca nu mi-e foarte clar..in orice caz nu filosofie la o ora asa tarzie in noapte. Mai bine va las sa vedeti un mic filmulet si apoi discutam...
Daca nu stiti cine sunt acesti oameni nici nu o sa va lamuresc eu...pentru simplul motiv ca nush :)
De ce m-am oprit la ei? Fiind baiet paduri cutreieram...un tzar mai tanar fiind intr-un orasel mic si cochet, foarte aproape de coasta de azur, am trait pentru cateva zile cat pentru altii in cativa ani..Bucuria de a vedea ceva nou, tristetea de a parasi pe cineva drag, bucuria de a explora locuri, strazi..magazine..in primul rand magazine :)) ..sunt un shop-aholic convins..recunosc cu mana pe inima..si nu cred sa ma schimb prea curand (nici nu vreau)...revenind..acolo am vazut un grup similar de oameni (cred ca din Peru daca nu ma insel) care cantau...nush ce va inspira muzica de genul asta..dar mie unul imi stimuleaza toate simturile..mi se pare chill si in acelasi timp..park dureros..poate ca pe alocuri seamana cu oarece doine de pe la noi. Ani mai tarziu, am ajuns sa vad astfel de oameni si in Bucuresti..nodul in gat si-a facut aparitia, mana imi cam tremura tinand telefonul si incercand sa filmez...si in mod sigur daca as fi avut cu cine sa vorbesc..as fi avut o voce..de ar fi fugit bietii oameni de acolo.
De ce poveste de mai...long story..de ce amintiri..nici eu nush..pentru ca le traiesc in mod sigur in continuare..( e greu sa pui in sertar ceva ce face parte din tine..cel putin asa cred)ideea la care am vrut sa ajung (pentru cine ma cunoaste stie ca nu sunt nici un model de veselie..ba uneori sunt dar de ciufutenie..nici zburdalnicia nu ma da afara din casa)..e ca in acele momente..m-am simtit liber..fara griji...ca la 16-17 ani cand singura mea grija era sa iubesc si sa fiu iubit...m-am simtit de park intr-adevar eram in top of the world...suna cliseic stiu, si poate multi va simtiti la fel cand sunteti departe de orice ar putea insemna o grija cat de mica...insa..pentru mine ..a fost..perfect...si a mai urmat..si cu alte ocazii...as putea sa scriu o intreaga poveste pe care sa o intitulez "Jurnal de bord"...poate ca o voi face sometime...
Insa povestea de mai..cand florile zboara prin vazduh la adierea vantului, cand pleci la 3 dimineata sa mananci o inghetata la Mec, si te intorci si dai nas in nas cu ..."lupu'" :)).. ramane un moment de perfectiune pe care il doresc tuturor..sa fiti liberi si sa iubiti de ca si cum ar fi prima si ultima sansa in viata de a face ceva impreuna cu persoana care va este alaturi, sa apreciati tot ce aveti fiecare clipa...viitorul nu este mereu sigur..insa asa cum am zis nu demult..."Ai pierdut..mergi mai departe..ai castigat mergi mai departe"...Fiecare secunda din viata este pretioasa..si daca noi nu stim sa o apreciem..apai cine o va face in locul nostru?
Am dat in lacrimogene? :P...nu-i bai o trecem si p-asta la capitolul "Ganduri" :)
Aishitemas...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu