Ploua...

Ultimele doua zile si un cuvant aruncat la intamplare m-au adus in dispozitia de a scrie cateva randuri despre un subiect banal in aparenta :ploaia.
Nu ma refer in nici un caz la ploaia din versurile : Afara ploua linistit/in soba arde mama/ tata-i mort in frigider/ si eu ma tai cu lama (nu am siguranta pe cel de-al treilea vers dar trebuia sa scot rima). Nu ma refer nici la ploile torentiale care nenorocesc culturile ..ma refer poate la ploaia rapida de vara insorita, sau metaforic la ploaia din sufletele noastre.
De ce ploaie de vara?
Simplu, uitandu-ma pe geam (se pare ca in ultima vreme imi tot aduc aminte franturi din tineretile mele aproape apuse :P ) in ora de germana ( asta e tata, cand profa aia vorbeste numa nemteste dracu sa ma ia daca pot sa fiu atent 100%) la ploaia torentiala care mai avea putin si ne cotropea la modul cel mai propriu, pentru ca la un moment dat am fost convins ca geamurile alea or sa se sparga..mi-am adus aminte de o intamplare simpatica, cu tente usor meschine si usor animalice de pe vremea cand eram prin clasa a VII-a. Plecam de la bazinul de inot de la Dinamo cand a inceput efectiv o ploaie torentiala..ba daca imi aduc bine aminte a dat un pic si cu piatra..prea putin interesant oricum..insa fudulii de noi, eu si al mai mic fratior, am zis ca ce pisici tot suntem uzi de la bazin putem sa mergem si prin ploaie..si cum ieseam noi ashea ca doi cocosi din complex am avut viziunea perfectiunii (pentru doi mucosi ca noi era perfecta)...o tipa cred pe la 20 si un pic (putea sa aibe si 29 35 sau mai mult ca nu conta) imbracata in alb (tricoul era in mod sigur alb si restul nu mai conta oricum)..nici tricoul nu mai era alb..nici fusta nu mai era fusta..trecea prin ploaia deasa ca o nimfa aratandu-si formele perfecte..de desuuri nu se punea problema (chilotei cred totusi ca avea..dar sus..nada..oha..nimicuta) si noi am ramas efectiv interzisi..am mers dupa ea o bucata buna de vreme..ba in urma ei..ba o intreceam si ne tot gaseam motive sa intoarcem capetele..un corp de vis..nu cred ca am vazut nici pana in ziua de azi ceva atat de armonios (in mod sigur privesc femeia de atunci cu okii mintii de atunci..pentru ca amintirile..)..cu siguranta a fost o ploaie binecuvantata cel putin pentru noi..eu unul mult timp am visat la asa ceva..nu-mi aduc aminte trasaturile chipului si cred ca oricum nu conteaza..conteza armonia trupului care aproape alerga prin ploaie sa ajunga la o anume destinatie.
Sa trecem peste momentul usor pueril si sa ne afundam o leaca in butoiul cu melancolie..
Ploaia din suflete..nu ma refer neaparat la ceva trist..ma gandesc la toate momentele in care ne simtim sufletele inundate de o emotie atat de puternica incat ne dau lacrimile la modul cel mai propriu...desi "prin definitie" ploaia exprima ceva trist..daca ne gandim usor metaforic..aceeasi ploaie care sa ne inunde sufletele poate fi prezenta si atunci cand ..iti naste sotia si ca un naiv in secolul 21 ai prelungit pana la capat momentul de suspans...si abia atunci afli ca ai un copil..un baiat/fata..nu importa ..dar e ceea ce ti-ai dorit cu ardoare in adancul inimii...sau atunci cand ti se intoarce barbatul de pe front..plangi..si plangi de sare camasa de pe tine (cred ca totusi aici e vorba de o descarcare nervoasa ca iti vezi omul intreg).
Cu toate astea...asa cum stim cu to(n)tii, ploaia vine de regula in momentele cele mai putin placute..daca se nimereste sa ploua si la propriu..cred ca se poate spune cu certitudine ca pana "si cerul plange de durerea ta". Sunt convins ca toti cei care cititi randurile aici prezente ati trait sau ati fost martori more or less la astfel de momente...si cel mai probabil din dragoste plangem toti cel mai mult...insa cred ca nici unul din noi nu intelege foarte clar ce se intampla de fapt si de drept..pentru ca suntem prea ocupati sa fim tristi si sa jelim ca jean pe jeana lui Margineanu.
Nici unul din noi nu e capabil sa vada mai departe de ploaia care ne orbeste, nici unul din noi nu e capabil sa vada ca orice ar fi..e mai "bogat" cu o experienta de viata..cu amintiri pe care nimic pe lumea asta nu poate sa le stearga..nici unul din noi nu are puterea de a pastra doar ce e bun in tot ceea ce s-a intamplat ..indiferent de faptul ca e vba de dragoste..de parinti de prieteni de orice..
Egoismul din noi atinge cote maxime..si ploaia ne naruie si ne consuma usor usor..si abea dupa timp indelungat incepem iar sa deschidem ochii si sa redescoperim ce am avut..ce am pierdut..si cel mai important cu ce am ramas dupa toate astea.
Nu sunt si nu am pretentia ca sunt altfel decat restul lumii...ba dimpotriva..insa ca orice om care gandeste, visez sau imi doresc..sa ploua doar vara :)