Mi-ar placea sa alerg mai iute ca gandu’
Sa zbor mai repede ca vantu’
Sa intrec si ingerii din cer
Sa fiu un haiduc si pe ploaie si pe ger
Mi-ar placea sa iubesc
La fel de mult cat imi place sa traiesc
Mi-ar placea sa fiu un vrajitor
Sa pot merge si-n trecut si-n viitor
Aceste lucruri mi-ar placea
Sa intre toate-n viata mea...
Versuri de copil, scrise probabil in pauza dintre ora de romana si cea de mate, ganduri indraznete, ambitii si vise pe care le poti implini doar intr-un cadru de poveste...Cam asta ar spune orice cunoscator in ale versurilor, un cunoscator in ale povestilor nemuritoare..
Eu as tinde sa spun ca versurile s-au inspirat printre altele si din filmele cu ninja, Bruce zis Lee, capra cu trei iezi, punguta cu doi bani..etc..Cu toate astea, citindu-le acum, la o varsta la care creierul s-a maturizat (cel putin in teorie), inclin sa imi doresc sa pot da timpul inapoi...si macar sa pot sa visez din nou ca si copilul ce a scris versurile de mai sus.Cati dintre voi, nu ati avut astfel de vise...cati dintre voi in momentele de singuratate cand gandurile par sa o ia de-a dreptul razna nu mai visati inca la un ideal, la ceva ce stiti clar ca nu se va putea implini?Cred ca nu exista exceptii...chiar si cei mai analitici si sceptici dintre voi, aveti momente in care v-ati dori si luna de pe cer...in care ati dori sa aveti inelul lui Rumburak (cum, n-ati vazut Arabela????? Oh come on.!!!), sau aripile lui Icar, sau puterea lui Hercule, sau frumusetea si puterea Afroditei...
Tulai Doamne...eram tineri si sturlubatici, centrul universului nostru era visul, toti ne erau prieteni chiar si dupa ce ne cafteam in spatele blocului din motive care oricum nu mai conteaza si nu au contat niciodata.. Eram puri (ei sa nu ducem la extrema...in momentul in care oricum stiam vorbe vorbite porcos mai ceva decat parintii nostrii nu se cheama ca eram chiar puri la maxim nu?) ca si gandurile indraznete ce ne incolteau in minte cu fiecare intamplare.. Jucam fotbal si ne vedeam ca Maradona, jucam fatza ascunselea si ala care se punea, se si vedea vreun mare vrajitor ninja care merge fara sa fie auzit..vreo umbra atotstiutoare care ii prinde pe toti...ne placea vreo fata si n-aveam curaj sa ii "cerem prietenia", ne vedeam ca Fat-Frumosul din poveste cum o salvam de la vreun necaz si ea o sa ne fie vesnic si adanc recunoscatoare..Ganduri..acum, aducandu-mi aminte, ma apuca asa un dor de a mai copilari, nu de lipsa grijilor sau a responsabilitatilor cotidiene cat mai ales din dorinta de a ma mai simti liber (la nivel psihic mai ales..)..sa nu existe bariere..sa nu existe societate..sa putem fi noi insine asa cum ne-a dat natura..Stiu ca tind sa ma contrazic cu tot ce am zis in alte articole referitor la bunatatea naturala a omului, sau la caracterul social al fiintei umane..dar acum nu fac filosofie, acum nu incerc sa conving pe nimeni ca am dreptate..incerc doar sa amestec gandurile, visele pe care le am acum, cu gandurile si visele pe care le aveam atunci...Dar, timpul a trecut...visele au disparut, cotidianul apasa asupra noastra ca cerul pe umerii titanului Atlas...iar noi..mergem la culcare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu